Almeida, Centro de Portugal
Share
In mijlocul unei zone rurale, la 45 de km nord-est de Guarda, se afla orasul Almeida. Acesta este inconjurat de ziduri de cetate impresionante, care formeaza o stea cu douasprezece colturi. Pana in sec. XIX, cetatea Almeida a fost de necucerit. Abia in 1810 francezii au reusit sa infranga rezistenta localnicilor si sa patrunda in cetate.
Almeida detine cateva castele: Castelo Bom, Almeida si Castelo Melhor. Cele mai mari orase din judet sunt Vilar Formoso si Almeida, municipiul resedinta, care pentru maretia sa istorica si culturala a fost declarat monument national.

Almeida
Almeida a reprezentat o asezare umana locuita inca din paleolitic, aici fiind detectate orase din epocile de bronz si de fier, precum si o importanta prezenta romana. Teritoriul s-a bucurat de cea mai mare dezvoltare in evul mediu, drept consecinta a faptului ca era oras de granita. Pentru mult timp, raul Coa a definit granita dintre Portugalia si Regatul de Leao. In 1297, teritoriile din estul Portugaliei au fost si ele integrate, iar astfel orasele Almeida si Castelo Bom au capatat importanta strategica.
Cele mai mari venituri din turism le aduc astazi cele doua sate medievale Castelo de Mendo si Castelo Bom, precum si orasul istoric Almeida.

Almeida
Almeida este un oras de granita foarte bine pastrat. Citadela sa este un exemplu tipic de cetate in forma de stea cu douasprezece colturi, in stilul Vauban. Aici s-au desfasurat luptele cele mai importante dintre castilieni si portughezi. In 1810, in timpul unei invazii franceze, o explozie in depozitul de praf de pusca a reusit sa faca largi brese in zidurile cazematei, ducand astfel la cucerirea cetatii de catre francezi. Astazi se pot vizita zidurile, transeele subterane ale soldatilor si o expozitie interesanta de arme si armuri, toate amintind de trecutul militar al orasului Almeida.
Printre alte locuri de interes turistic in Almeida amintim: Muzeul Militar si Centrul de Studii de Arhitectura Militara, Praia Fluvial das Comportas e da Fonte Santa no Rio Côa. Din patrimoniul religios va recomandam Igreja Matriz (sec. XIX), Igreja da Misericordia (sec. XVII, in stil manierist), Capela do Convento das Barca (sec. XVIII, stilul baroc) si Passos da “Via Sacra”.
Share

PORTUGALIA,e foarte frumoasa am stat ceva timp acolo, mai ales lisboa e o splendoare ……